SIERRA QUADRANT

SIERRA QUADRANT S.P.R.L. este o societate civilă profesională membră a Uniunii Nationale a Practicienilor în Insolvenţă din România, fiind înscrisă în Registrul Formelor de Organizare sub nr. 0148.

Experienţa societăţii noastre şi a personalului angajat sau colaborator, acumulată și 11 ani de activitate în acest domeniu, ne îndreptăţeşte să garantăm servicii de un înalt nivel profesional, care să conducă la administrarea eficientă a operațiunilor legale, necesare și specifice şi la îndeplinirea cu succes a mandatului încredinţat.

Strategia societăţii si metoda de lucru a echipei se bazează pe urmatoarele deziderate:

  • indeplinirea cu eficientă și profesionalism a mandatului incredinţat societăţii in cadrul procedurilor administrative sau judiciare;
  • colaborarea cu creditorii - persoane fizice/juridice, instituţii de drept public/privat – implicaţi în procedura de insolvenţă;
  • identificarea celor mai eficiente, rapide și economice soluţii pentru realizarea procedurii;
  • respectarea cu maximă rigoare a atribuţiilor stabilite de judecatorul sindic si a dispoziţiilor Legii 85/2006, precum si a altor acte normative incidente procedurii de insolvenţă si specificului activitătii societăţii aflate în procedură;
  • preocuparea permanentă pentru continua formare profesională a membrilor echipei noastre si dobândirea unui nivel ridicat de calificare profesională armonizat cu standardele internationale in materie.

Contact - Filiala Bucuresti

Vizualizare harta marita

SIERRA QUADRANT FILIALA BUCURESTI S.P.R.L

RFO II 0393, C.U.I : 25852407

ADRESA:str.Traian, nr.2, Bl.F1, Sc.3, Ap.1,2,3 Bucuresti

TEL: 021.324.12.21

FAX: 021.324.12.22

E-MAILoffice.bucuresti@sierraquadrant.ro

WEBwww.sierraquadrant.ro

Contact - Filiala Bacau

Vizualizare harta marita

SIERRA QUADRANT S.P.R.L

RFO II 0148, C.U.I : 13481690

ADRESA:str.Alexandru cel Bun, nr.11A, Bacau

TEL: 0234.51.06.76, 0372.742.890

FAX: 0234.51.06.24

E-MAIL: office.sprl@sierraquadrant.ro

WEBwww.sierraquadrant.ro