Mergi la conţinutul principal
x
furnizori

7 din 10 companii insolvente și-au plătit furnizorii mai târziu decât durata medie de colectare

7 din 10 companii insolvente și-au plătit furnizorii mai târziu decât durata medie de colectare a creanțelor și de vânzare a stocurilor, afirmă Iancu Guda, de la Coface, într-un material publicat pe blogul personal iancuguda.ro

Potrivit expertului, motivul este că 60% au achiziționat active corporale (de exemplu, terenuri, mașini, utilaje), 30% au achitat parțial datoriile la bănci (pentru a reduce costul cu  dobânzile

plătite) și dividendele către acționari, iar 10% au creditat diferite companii, majoritatea acestora fiind parte din același grup de firme (acționari și/sau administratori comuni cu firma-subiect sau grad de rudenie/prietenie apropiat).

,,Paradoxal…, cauza principală a intrării în insolvență este că aceste companii au avut la un moment dat prea mulți bani! Problema ține de utilizarea banilor’’, afirmă Guda.

,,Majoritatea companiilor au crezut că este o strategie bună! Chiar și în prezent, dacă mă uit la realitatea din mediul de afaceri românesc, observ îngrijorător de mulți manageri care solicită echipei de gestiune a încasărilor un termen mai rapid de colectare a creanțelor de la clienți, comparativ cu cel solicitat echipei de achiziții privind termenul de plată către furnizori. Încasăm mai repede și plătim mai târziu. Crezul general este că această strategie ajută la îmbunătățirea lichidității pe termen scurt… și este corect. Provocarea constă în ceea ce faci cu aceste resurse financiare și în eficiența cu care le folosești. Pe termen lung, această strategie dezvoltă niște riscuri complexe, alimentate de un cerc foarte vicios, care, când nu mai pot fi gestionate, declanșează o avalanșă a facturilor furnizorilor, care nu mai pot fi onorate la termen.

De aici și până la deschiderea procedurii de insolvență nu mai este decât un pas…”, mai scrie expertul de la Coface.