Mergi la conţinutul principal
x
analiza sierra

Analiştii CFA estimează o depreciere a leului în următoarele luni

Moneda națională se va deprecia în următoarele luni spre 4,79 de lei, estimează analiștii de la CFA România. Deprecierea leului va fi însoțită de o rată medie a inflaţiei de 3,82% în octombrie 2020 şi o majorare a primei de risc a României.

"În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7967, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8471", se arată într-un comunicat CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2020/octombrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,82%.

"Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea primei de risc a României (peste 70% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea preţului CDS pentru România)", precizează sursa citată.

În luna septembrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 4,8 puncte, până la valoarea de 47,6 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte. Aceasta evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului, arată CFA România.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 3,6 puncte, până la valoarea de 65,3 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, acesta a crescut cu 3,1 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 5,4 puncte, până la valoarea de 38,7 puncte, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, Indicatorul a scăzut cu 5,9 puncte.

VÂNZĂRI ȘI LICITAȚII