Mergi la conţinutul principal
x
imprumut

BEI acordă României un împrumut de 450 mil.euro

Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă României un împrumut de 450 de milioane de euro. Creditul este destinat să finanţeze contribuţia naţională a acesteia la punerea în aplicare a Programului naţional de dezvoltare rurală (PNDR) al României.

Împrumutul poate acoperi modernizarea a 3.000 de ferme şi va cofinanţa 400 de proiecte axate pe prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, precum şi 750 de programe care vizează îmbunătăţirea serviciilor pentru populaţia rurală.

Potrivit unui comunicat al BEI, banii vor fi folosiți alături de ajutoarele nerambursabile de la Fondul European Agricol pentru Dezvotlare Rurală (FEADR) pentru perioada 2014 – 2020, fiind acordat Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

„Împrumutul nostru se adaugă granturilor UE şi vizează cu precădere creşterea competitivităţii în sectorul agricol şi cel forestier, mai buna gestionare a resurselor naturale şi încurajarea practicilor agricole ecologice”, a spus Werner Hoyer, preşedintele BEI.

Aceasta este a doua operaţiune a BEI care sprijină dezvoltarea rurală în România. Operaţiunea anterioară, în valoare de 300 de milioane de euro, care a sprijinit Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, a fost finalizată, iar de plăţile din cadrul acesteia au primit finanţare circa 900 de proiecte de infrastructură rurală, precum şi 4.000 de fermieri şi IMM-uri din domeniul industriei agroalimentare şi din sectorul forestier.

„Sunt sume importate pe care BEI le-a acordat României. Este a şasea finanţare pe care România o primeşte de la BEI. Acum şase ani, dacă-mi amintesc bine, am semnat prima finanţare, de aproape un miliard de euro”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice, în cadrul unei conferinţe de presă.