Mergi la conţinutul principal
x
capitalizare

Capitalizarea insuficientă, unul dintre motivele pentru care multe firme eșuează

Într-o economie în care peste 80% dintre firme sunt din zona microîntreprinderilor, să faci afaceri sustenabile reprezintă o adevărată provocare, spun experții de la Sierra Quadrant, într-o analiză privind situația din economie.

Potrivit acestora, capitalizarea insuficientă este unul dintre motivele pentru care cele mai multe companii eșuează.

,,Într-o economie în care creditul furnizor s-a extins îngrijorător de mult, firmele insuficient capitalizate cad pradă blocajului financiar, neîncasarea unor facturi într-un termen optim ducând la suspendarea activității. Dincolo de blocajul financiar, multe dintre firmele ajunse în insolvență, de exemplu, nu au planuri de investiții bine conturate, cu strategii de risc, iar dacă le au, acestea nu țin cont de realitățile din economie”, afirmă experții.

Un alt motiv pentru care firmele nu reușesc să facă față provocărilor din economie îl reprezintă accesul dificil la finanțarea bancară. Un sondaj realizat în acest an de Banca Națională, în rândul companiilor care au aplicat în vederea contractării unui credit în ultimele 12 luni, arată că printre dificultățile majore întâmpinate în accesarea finanțării de la bănci și/sau IFN, în topul clasamentului se află cerințele privind valoarea sau tipul garanției, nivelul prea ridicat al dobânzilor și comisioanelor, clauzele contractuale, dar și birocrația.

Un alt motiv important pentru care multe firme eșuează îl reprezintă slaba pregătire economică a investitorilor.

,,Educația financiară reprezintă o reală problemă în economie. Sunt prea mulți cei angrenați în business care acționează din impuls, din fler, și prea puțin pe considerente solide, economice. Așa se ajunge la investiții peste posibilități în clădiri, mașini etc. sau la acordarea excesivă de dividende fără a ține cont de dinamica financiară a afacerilor”, afirmă experții Sierra Quadrant.