Mergi la conţinutul principal
x
risc

Cum eviți riscul în afaceri. Informația, esențială în business

Tu știi cu cine faci afaceri, dacă firma respectivă are dificultăți financiare, procese, probleme cu plățile? O întrebare simplă pe care, însă, prea puțini investitori și-o pun atunci când înregistrează un contract.

,,Sub mirajul câștigului, există mulți oameni de afaceri care închid ochii la creditul furnizor, care nu iau în calcul costurile aferente întârzierii plăților, care încearcă să vadă jumătatea plină a paharului, ignorând semnalele de alarmă”, afirmă experții de la Sierra Quadrant.

Ce este de făcut? Pentru a evita dificultățile financiare generate de relația cu partenerii, este esențial să te informezi din timp cu privire la dinamica afacerilor partenerilor.

,, Informația este esențială în afaceri.  Utilizând servicii de management al riscului comercial, veți afla din timp dacă partenerul respectiv prezintă o situație financiară solidă. Pe de altă parte, este necesară o mai bună estimare a dimensiunii afacerii, multe companii intrând în insolvență pentru că și-au supraestimat veniturile, au avut așteptări mult prea optimiste legate de potențialul economic al industriei, al locației sau al partenerilor, furnizori și clienți.

Altfel spus, o vorbă populară spune că trebuie să te întinzi cât te ține plapuma. Nu în ultimul rând, este nevoie, ca investitor, să te asiguri că angajații tăi au educația economico-financiară necesară pentru a conduce business-ul pe profit. Și, de asemenea, este esențial să te informezi continuu despre dinamica climatului investițional. Să fii la curent cu legislația, cu știrile economice, cu trendurile, să iei în calcul sezonalitatea, dinamica inflației, sunt elemente esențiale pe care orice investitor trebuie să le cunoască. ”, afirmă experții.

Potrivit unei analize Sierra Quadrant, chiar dacă economia crește cu cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană, business-ul pare că se adâncește în probleme.

Peste 100.000 de firme și-au închis porțile sau au intrat în insolvență în primele 10 luni din 2018, cu peste 5000 mai multe decât în perioada similară din anul 2017.

Resursele financiare insuficiente, investițiile greșite și lipsa unei strategii de risc fundamentată pe realităţile din economie sunt principalele motive ale eșecului în afaceri.

116.952 de firme se află, în prezent, într-o situație de risc, iar multe dintre ele și-au închis deja activitatea. Sunt cu 5639 mai multe companii în dificultate decât în primele 10 luni din 2017.