Mergi la conţinutul principal
x
economie

Economia României a crescut cu 4% în primul semestru, sub așteptări

Economia României a crescut cu 4% în primele șase luni din acest an, față de perioada similară din anul trecut, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Performanța este însă sub așteptările analiștilor, care estimau un avans de peste 5%.

Potrivit datelor de la INS, faţă de trimestrul I din 2017, PIB a înregistrat o creştere cu 4,1% pe serie brută şi 4,2% pe serie ajustată sezonier. În trimestrul II, avansul a fost de 1,4%.

Evoluția este sub așteptările majorității analiștilor, care estimau un avans economic între 4,2-5,3%.

Comisia Naţională de Prognoză indică o creştere a PIB de 6,1% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021.

Banca Mondială a anunţat recent că economia României va înregistra un avans de 5,1% în 2018, iar Comisia Europeană estimează avansul la 4,5%, iar pentru 2019 de 3,9%.

Anul trecut, economia României a crescut cu 6,9%, după ce, în 2016, avansul a fost de 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008