Mergi la conţinutul principal
x
monarch

Una dintre cele mai mari companii aeriene din UK a depus cererea pentru insolvenţă

Grupul Monarch Travel, care funcţionează sub aceeaşi administraţie, a anulat de asemenea concediile rezervate. Cele două au împreună aproximativ 2.100 de angajaţi.

Certificatul de operare aeriană a Monarch Airlines, cu sediul în Luton, a fost suspendat ca urmare a cererii de intrare în insolvenţă.

Insolvenţa Monarch vine după ce alte două companii aeriene, Alitalia şi Air Berlin, şi-au depuns actele pentru insolvenţă, după ce concurenţa pe piaţa europeană pe distanţele scurte a crescut.

De asemenea, rivalul său Ryanair a anulat peste 20.000 de zboruri pe 34 de rute, în perioada noiembrie-martie, decizie care va afecta 400.000 de pasageri. Evenimentul devine mai problematic pe fondul anunţului recent făcut de companie conform căruia transportatorul are în plan să anuleze 50 de zboruri pe zi până la data de 31 octombrie, motivând printr-o „harababură” în planificarea zilelor libere ale piloţilor.

Continuarea aici