Mergi la conţinutul principal
x
isarescu

Isărescu: Păstrarea macrostabilităţii, a echilibrului intern, este esenţială

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, trage un nou semnal de alarmă. Prezent la conferinţa anuală organizată de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România, Isărescu a declarat că măsurile şi stimulentele necorelate pot accentua vulnerabilităţile în economie, mai ales în situaţia unor ţări aflate în plin proces de transformare, de recuperare a decalajelor, de convergenţă reală.

,,Păstrarea macrostabilităţii, a echilibrului intern, este esenţială. Trebuie să avem grijă de ea, de macrostabilitate, ca de lumina ochilor, întrucât din aceasta derivă şi sustenabilitatea, durabilitatea dezvoltării noastre şi parcursul în cadrul Uniunii Europene. Nu există alternativă validă pe termen lung la politicile macroeconomice coerente. Dacă nu păstrăm coerenţa, mai devreme sau mai târziu vom plăti ca ţară", a spus Mugur Isărescu.