Mergi la conţinutul principal
x
onrc

ONRC: Numărul firmelor și PFA-urilor în insolvență, în creștere sensibilă

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primele patru luni cu 17,38%, comparativ cu perioada similară din 2017, la 2.965, anunță Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). 

 Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă sunt în Bucureşti, respectiv 572 (plus 12,82% faţă aceeaşi perioadă din 2017) şi în judeţele Bihor - 192 (plus 18,52%), Iaşi - 187 (plus 21,43%) şi Timiş - 151 (plus 32,46%). Numai în luna aprilie au intrat în insolvenţă 660 de firme şi PFA-uri. 

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 904 (plus 20,37%). 

De asemenea, în perioada ianuarie - aprilie 2018, un număr de 6.958 de firme şi-au suspendat activitatea (plus 35,58%), iar 12.653 au fost dizolvate, cu 62,51% mai multe. 

"Anul 2017 a adus 8.256 de proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 3% faţă de 2016, când s-au înregistrat 8.053 de noi proceduri. În ciuda minimului din ultimii 15 ani, România raportează un nivel mediu al companiilor insolvente raportat la 1.000 de firme active de 2,4%, ceea ce înseamnă de aproape două ori peste media din Europa Centrală şi de Est. În acest context, este mai important să evaluăm calibrul companiilor insolvente, din perspectiva pierderilor financiare cauzate creditorilor şi a dimensiunii sociale, prin locurile de muncă pierdute. Din această perspectivă, 2017 a înregistrat o oarecare stabilizare a companiilor insolvente cu venituri peste 1 milion de euro, respectiv 326 firme, comparativ cu 333, în anul anterior", conform sursei citate