Mergi la conţinutul principal
x
asigurari

Piața asigurărilor, scădere în primul trimestru

Societăţile de asigurare au subscris, în primele trei luni ale acestui an, prime brute în valoare de aproximativ 2,53 miliarde lei, în scădere cu 1,45% faţă cele subscrise în primul trimestru al anului trecut, se arată într-un raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Începutul anului 2018 a fost caracterizat de o îmbunătăţire a indicatorilor de solvabilitate. La sfârşitul primelor trei luni ale anului, toate societăţile de asigurare îndeplineau atât cerinţele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum şi cerinţele minime de capital (MCR). Ratele SCR şi MCR la nivelul pieţei calculate ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţele de capital şi valoarea totală a necesarului de capital au înregistrat creşteri, în primul trimestru din 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017", informează ASF.

Potrivit raportului, rata MCR la nivelul pieţei a înregistrat o apreciere de 5,68%, iar rata SCR o creştere cu 0,43%.

Valoarea primelor brute generale subscrise a fost, în primele trei luni ale anului, de aproape două miliarde lei, cu 1,36% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, în timp ce primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă au ajuns la suma de aproximativ 529 milioane lei, în scădere cu 1,7% faţă de intervalul similar al anului trecut.

Pentru primul trimestru al anului 2018, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise (PBS) a fost realizat de 10 societăţi de asigurare, din cele 30 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare la 31 martie 2018, notează ASF.

Potrivit ASF, pentru perioada avută în vedere, societăţile de asigurare au raportat indemnizaţii brute plătite (cu excepţia maturităţilor şi răscumpărărilor parţiale şi totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 1,23 miliarde lei, astfel:

1,18 miliarde lei - aferente contractelor de asigurări generale (96%), în creştere cu 23% faţă de perioada similară a anului 2017, respectiv

46,58 milioane de lei, sume plătite pentru indemnizaţii brute aferente asigurărilor de viaţă, în creştere cu circa 22%, comparativ cu primul trimestru din 2017.