Mergi la conţinutul principal
x
insolvenţă

Senatorii dau undă verde modificării legislației în domeniul insolvenței

Senatul a adoptat proiectul de lege privind reglementarea, modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a unor acte normative incidente acestui domeniu.

Proiectul a fost adoptat cu 56 de voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi 12 abţineri.

Potrivit legii, "valoarea-prag (cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă) este de 40.000 de lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat", conform unei modificări a proiectului de act normative În expunerea de motive se afirmă că "elaborarea actului normativ a avut în vedere necesitatea eficientizării mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare faţă de societăţile aflate în insolvenţă, cu respectarea şanselor de redresare a acestora, evitarea folosirii în mod abuziv a procedurilor insolvenţei pentru a nu afecta mediul concurenţial, eficientizarea procedurilor de insolvenţă şi îmbunătăţirea climatului de afaceri prin redresarea afacerilor viabile şi recuperarea mai rapidă a creanţelor".

Potrivit OUG pentru modificarea unor acte normative în domeniul insolvenţei, în prezent, se află în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie, peste 6.000 de societăţi cu circa 64.000 de salariaţi.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative este iniţiat de Guvern, Senatul fiind prima Cameră sesizată.