Mergi la conţinutul principal
x
analiza sierra

Sierra Quadrant: Ce presupune procedura de faliment?

Falimentul reprezintă procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Altfel spus, falimentul presupune administrarea şi lichidarea patrimoniului unui comerciant, persoană fizică sau juridică, aflată în imposibilitate de a-şi achita debitele contractate în legătură cu actele de comerţ pe care le-a încheiat.

Ca manager al lichidării, practicianului îi revine rolul realizării strategiei de vânzare a activelor, întocmirea acesteia fiind strâns legată de cunoașterea în detaliu a activelor / bunurilor societății, ca urmare a parcurgerii etapei inventarierii, precum și a celei mai bune utilizări a acestora. 

Strategia vizează în principal identificarea celei mai avantajoase soluții, din punct de vedere economic, de vânzare și stabilire a metodelor de obținere a valorii determinate de evaluator.

Beneficiile vânzării activelor în bloc sau ale vânzarii acestora individual vor fi evaluate la momentul valorificarii activelor și vor fundamenta propunerea privind metoda de vanzare ce va fi prezentată creditorilor.

Recuperarea creanțelor societății într-un termen cât mai scurt face parte de asemenea din strategia generală de lichidare a actelor societății

Beneficiile vânzării activelor în bloc sau ale vânzarii acestora individual vor fi evaluate la momentul valorificarii activelor și vor fundamenta propunerea privind metoda de vanzare ce va fi prezentată creditorilor.

În ceea ce privește valorificarea activelor, metodologia vânzării activelor va fi aleasă în funcție de tipul acestora, de gradul de depreciere, precum și în funcție de constrângerile temporale.

Recuperarea creanțelor societății într-un termen cât mai scurt face parte de asemenea din strategia generală de lichidare a actelor societății.

Conform art. 152 din Legea nr. 85/2014, coroborat cu Legea nr. 16/1996, lichidatorului îi revine în perioada de faliment să ia masuri de arhivare a documentelor cu valoare arhivistică, contabile și de personal, respectiv gruparea pe unități arhivistice, păstrarea și inventarierea pe perioada procedurii și efectuarea demersurilor necesare în vederea predării documentelor către Arhivele Naționale sau către societăți de arhivare.

Respectând procedura/strategia de vănzare propusă și aprobată de adunarea creditorilor, valorificarea activelor constituie o operațiune amplă, necesită marketing adecvat și parcurgerea cu maximă rigurozitate a etapelor vânzării. Punerea la dispoziția posibililor ofertanți a tuturor informațiilor de natură tehnică/ economică/ juridică a bunurilor scoase la vânzare constituie unul din elementele esențiale ale acestei proceduri.

Vreți să aflați mai multe detalii? Intrați în legătură cu consultanții Sierra Quadrant