Skip to main content
mandatul ad-hoc
mandatul ad-hoc

Mandatul ad-hoc

Deși asemănătoare cu “Concordatul preventiv”, procedura “Mandatului ad-hoc” se deosebește de aceasta în două direcții principale care pot fi de interes pentru debitorul aflat în dificultate.

Desigur că diferențele sunt mai mult de două, însă în planul strategic, nu în cel operațional unde putem întâlni mai multe diferențe de ordin tehnic, mandatul ad-hoc oferă următoarele avantaje:

  • procedura nu este publică, ceea ce asigură confidențialitatea stării de dificultate a antreprenorului, în sensul că situația este cunoscută doar de cei implicați
  • mandatarul ad-hoc, compania noastră, de exemplu, nu este obligat să convoace o întâlnire cu toți debitorii pentru a obține acordul a 2/3 dintre aceștia pentru un plan de redresare. El poate contacta unul sau mai mulți creditori, negociind cu fiecare în parte modalitatea de stingere și/sau eșalonare a creanței.

Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi, așadar, acela de a realiza, în termen de 90 de zile de la desemnare, o înţelegere între debitor şi unul sau mai mulţi creditori ai săi, în vederea depăşirii stării de dificultate financiară în care se află debitorul, a salvgardării acestuia, păstrării locurilor de muncă şi acoperirii creanţelor asupra debitorului.