Skip to main content
Noul plan de reorganizare a ELCEN a fost aprobat de Adunarea creditorilor

Noul plan de reorganizare a ELCEN a fost aprobat de Adunarea creditorilor

 

Astăzi, 24.03.2020, în urma votului exprimat în cadrul Adunării creditorilor, planul de reorganizare modificat al ELCEN a fost aprobat cu votul a trei din patru categorii și a 98,4937% din totalul valoric masă credală.

 

„Mă bucur să văd că, în ciuda situației extrem de tenisonate și dificile din această perioadă, prin votul exprimat azi de principalul creditor – ANAF - statul român ne arată că are disponibilitatea și capacitatea administrativă de a rezolva astfel de probleme suplimentare, dar fundamentale la rândul lor, în primul rând pentru oameni. Votul de astăzi reprezintă un pas important pentru cetățenii Capitalei și angajații ELCEN, dar și pentru furnizorii și colaboratorii companiei.”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator SIERRA QUADRANT.

 

Vă reamintim principalele prevederi din planul de reorganizare aprobat:

  • Introducerea unui termen de 6 luni de zile de la confirmarea planului de către Judecătorul Sindic în care statul român poate efectua transferul de afacere, prin Primăria Municipiului București (PMB) și/sau Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În cazul în care statul român nu este interesat, activele ELCEN vor fi vândute către orice investitor privat care îndeplinește cerințele de business și pe cele legale.

 

  • Soluția transferului de afacere poate fi implementată de statul român în trei variante:
    • de către Municipiul București sau o entitate desemnată de către aceasta în vederea realizării SACET*;
    • de către Ministerul Economiei sau o entitate indicată de către acesta
    • de o societate nou creată cu participarea PMB și a Ministerului Economiei (în mod direct sau prin societățile subordonate acestora) în vederea preluării activelor ELCEN (și eventual și preluarea administrării rețelei de transport și distribuție de la RADET/C.M. Termoenergetica) pentru realizarea SACET.

 

  • Recuperarea creanței ELCEN deținută împotriva RADET se va realiza pe cale judiciară, sens în care Administratorul Judiciar a procedat deja la formularea acțiunii în vederea angajării răspunderii PMB.

 

  • Se va proceda la ajustarea bazei de impozitare a TVA (potrivit prevederilor art. 287 lit. d) Cod fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 30/2019), astfel încât ELCEN va recupera o suma de cca 526 milioane de lei, care va fi folosită ca sursă de finanțare a planului de reorganizare.
* SACET - Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică