Mergi la conţinutul principal
x
analiza sierra

RADET a solicitat Primăriei Capitalei plata subvenției pentru doar 32% din energia termică livrată de ELCEN

În urma unor investigații declanșate de compania noastră și pe baza probelor pe care le deținem, până la finalizarea redactării actelor pe care le vom înainta organelor abilitate ale statului, suntem în măsură să informăm opinia publică că, în luna iulie 2019, RADET a solicitat Primăriei Municipiului București (PMB) acordarea subvenției doar pentru cantitatea de 36.831,708 Gcal, dintr-un total de 115.339 Gcal livrate de ELCEN care ar fi trebuit să ajungă la populatie.

Analizând aceste date, putem afirma că există suspiciuni rezonabile cu privire la existenta a cel puțin două situații, și anume:

  • RADET a solicitat pentru distribuția către populație o cantitate mai mare decât cea necesară, comercializând energia termică suplimentară către alți clienți, la prețuri mai mari, înregistrând venituri în contabilitate și asumându-și de la început plata parțială a facturilor ELCEN și afectarea situației economice a acesteia.
  • RADET urmează să solicite sau a solicitat PMB și diferența de plată, pentru acoperirea costurilor întregii cantități de 115.339 Gcal livrate de ELCEN și distribuite de RADET, însă nu cu titlul de subvenție. Astfel, sumele primite de la PMB fără titlu de subvenție pot fi utilizate în alte scopuri, în condițiile în care subvenția pentru căldură urma să fie depozitată într-un cont escrow aflat la dispoziția ELCEN și nu poate fi utilizată decât exclusiv pentru plata agentului termic livrat de ELCEN.

Prin aceste artificii contabile și de raportare, RADET poate acumula în continuare datorii către ELCEN, mizând pe faptul că ELCEN nu va sista livrarea apei calde în sezonul rece. Totodată, RADET poate utiliza sumele care ar fi trebuit să fie plătite de PMB în contul subvenției fie pentru diminuarea artificială a pierderilor, pe seama destabilizării ELCEN, fie pentru achiziții de servicii și bunuri (fără un calcul economic justificativ) care vor adânci dezastrul financiar care a condus oricum la intrarea în faliment.

În ambele scenarii sau în oricare alt scenariu care a dus la solicitarea subvenției pentru doar 32% din energia termică primită, situația economică a ELCEN a fost grav prejudiciată, motiv pentru care vom sesiza instituțiile statului care au atribuții în acest sens.

Din calculele noastre, bazate pe simpla comparare a facturilor emise de ELCEN către RADET cu probele aflate în posesia noastră, din care reiese fără niciun dubiu faptul că este solicitată acordarea parțială a subvenției, doar pe luna iulie ELCEN nu a primit suma de 13,76 milioane de lei, în cazul în care PMB ar fi plătit această subvenție.

"Ne aflăm deja în zona unui plan bine conturat pentru a băga și ELCEN în faliment. Mie îmi vine greu să cred că RADET face toate aceste lucruri fără știrea PMB. În plus, așa cum știe deja toată lumea, PMB refuză constant să plătească subvenția, chiar și atunci când este solicitată întreaga subvenție datorată.

Sper ca instituțiile statului să își facă datoria, după ce le vom informa, iar cei responsabili să plătească. Vorbim despre un sistem de importanță strategică, a cărui subminare are încadrări clare în lege", a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator SIERRA QUADRANT.

VÂNZĂRI ȘI LICITAȚII