Mergi la conţinutul principal
x
analiza sierra

Sierra Quadrant: Investitorii, rezervați în privința perspectivelor economiei

Chiar dacă, pe ansamblu, economia românească se află pe un trend de creștere, această evoluție vine însoțită de multe provocări, multe dintre sectoare înregistrând un avans nesustenabil pe termen mediu și lung, estimează experții de la Sierra Quadrant, în ultima analiză dată publicității.

Numai puțin de 62.530 de firme și PFA-uri au fost radiate de la Registrul Comerțului în primele 5 luni din acest an, cu 75% mai multe decât anul trecut. Este un record pentru economia românească, un semnal de alarmă având în vedere că multe dintre aceste companii activează în domenii cu dezvoltare amplă pe orizontală, precum comerțul, industria prelucrătoare, transporturile și depozitarea.

Cel mai mult a crescut numărul firmelor radiate din agricultură (153%), industria prelucrătoare (108%), comerț (102,7%) și construcții (100%).

Pe ansamblul economiei, la sfârșitul lunii mai erau active 960.345 de firme și 373.423 de PFA-uri, în creștere cu 3,88% față de perioada similară din 2018.

Potrivit Sierra Quadrant,  chiar dacă numărul insolvențelor, suspendărilor și dizolvărilor de firme este mai mic decât în 2018, perspectivele din a doua parte a anului nu se anunță la fel de favorabile.

,,În economia reală, provocările generate de întârzierile la plată, de inflație și evoluția cursului valutar, de criza forței de muncă și de creșterea costurilor operaționale afectează în mod semnificativ apetitul de business al investitorilor’’, afirmă analiștii de la Sierra Quadrant.

,,Semnalele externe, de la evoluția prețului petrolului la cel al aurului (refugiul preferat al investitorilor) și perspectivele unei posibile noi crize economice, vin să amplifice starea de expectativă pe care mulți dintre investitori au adoptat-o. Acest fenomen se va traduce tot mai mult într-o accentuare a blocajului financiar, o scădere a comenzilor în economie care, coroborate cu o potențială depreciere a leului și o creștere a prețurilor utilităților, de la carburanți la materiile prime, vor reduce în mod semnificativ dinamica economică. Nu este exclus, astfel, ca a doua parte a anului să marcheze o înrăutățire a climatului de business românesc’’, mai spun aceștia.